Despre noi

gratiela-300x237www.coachingforexcellence.ro

Grațiela Baiaș este fondatoarea Ella’s Wellness Center.

Ea este licențiată a Facultății de Medicină Generală „Carol Davila” din Bucuresti și certificată internațional în Programare Neuro – Lingvistică și Professional Coaching de The Society of NLP – USA, The International Association for NLP – Elvetia și The International Association of NLP Institutes – Germania. Grațiela are, de asemenea, studii in nutriție, bioenergie și pshihotehnologii moderne. În cadrul centrului ea desfașoara workshop-uri și sesiuni individuale de coaching integrativ, wellness și managementul stresului , în care îmbină în mod armonios și foarte eficient tehnologii ultramoderne din domeniul neuroștiinței, coachingului și inteligenței emoționale.


 

Poza Carletawww.carletatiba.com

Carleta Tiba a absolvit Facultatea de Medicină și a explorat lumea afacerilor, a corporațiilor internaționale. A explorat modalități de vindecare numeroase, căi spirituale, meditații. A întâlnit învățători spirituali din toate colțurile lumii. A știut întotdeauna ca viața este mai mult decât pare să fie. Toate aceste explorări au condus-o pas cu pas spre descoperirea bucuriei de a trăi și la dorința de a contribui la crearea unei lumi noi, diferite de ce este acum… o lume a posibilităților infinite… și mult dincolo de orice poate fi definit de către minte. Carleta a descoperit Access Consciousness® acum câțiva ani, in San Francisco, unde locuia în acea perioadă. A urmat toate clasele care există în Access Consciousness, de nenumarate ori, inclusiv cele mai avansate clase, precum 7 days events in Costa Rica, clasa de Beyonds în Australia și clasele avansate de Body Work. Fiecare clasă în parte a adus o noua deschidere și o nouă perspectivă despre ce e posibil să fii. Începand cu anul 2013, Carleta a început să faca disponibile clasele și instrumentele Access Consciousness și în România. Una dintre abilitățile pe care le are este aceea de a crea un spațiu care permite claritate, eliberarea limitărilor, accesarea posibilităților infinite. În aceste condiții alegerile devin clare și dipsonibile, iar participanții pot vedea cum se limitează și ce alte alegeri sunt disponibile.


 

963777_112431828966729_1058844347_owww.adrianconstantinescu.ro

Adrian Constantinescu este profesor acreditat internațional în sistemele de cunoaștere OFT (Original Feeling Touch – Andrew Fretwell), Cheile Genelor, Respirație Conștientă și cel al școlii School of Remembering (Drunvalo Melchizedek), . Original Feeling Touch (Atingerea Senzaţiei Originare) este una dintre cele mai noi şi mai puternice practici terapeutice pentru vindecare emoţională. Cheile Genelor ne jalonează drumul evoluţiei, prin generarea hărţii profilului hologenetic, bazat pe locul şi timpul naşterii punându-ne la dispoziţie adevărate “semne de circulaţie” ale menirii noastre. Respiratia Constienta aduce beneficii esentiale precum gestionarea durerii în momentele unor crize acute, redresarea dezechilibrelor energetice concentrate asupra unor organe și creşterea generală a nivelului de sănătate.


 

Gabriela-Gruianu-Gambra-life-coach

www.gabrielagambra.ro

Gabriela Gruianu-Gambra oferă servicii de coaching holistic, având la bază abordarea NLP, transpusă într-o metodă proprie de abordare generativă, meditativă, arhetipală a procesului de coaching. Lucrează în special cu antreprenori care au dobândit succesul material și își doresc să își (re)dobândească echilibrul holistic al vieții, să capete claritate în ceea ce privește sensul propriei vieți, al împlinirii personale și să își re-deseneze viața după chemarea sufletului, în toate aspectele ei. Gabriela este pasionată de viața trăită frumos, cu bucurie. Este antreprenor din anul 1992 și din anul 1999 a început să însoțească oameni spre o viață mai bună, prin sesiuni și retreat-uri de gestiunea stress-ului și meditație. Din anul 2009 a început practica NLP-ului și a absolvit prima formare în coaching, “Coaching la nivelul identității”. Din anul 2010 a fondat atelierele “Cred în tine”, și de atunci lucrează că LifeMapCoach NLP, susținând ateliere transformaționale de re-conectare cu propria misiune, de work-life wellness, precum și programe individuale de coaching avansat cu NLP. În perioada 2010-2012 a fost coach voluntar în echipa Tony Robbins Training la evenimente private la Londra, Montreux si Marbella, sub directa îndrumare a lui Joseph McClendon.


danutza-150x150www.danaerdei.ro

Dana Erdei Cândva am ales să nu mă mai identific cu rolurile pe care le joc în aceasta întrupare, conștientizând că nici unul dintre ele nu este EU. Fiecare e doar un aspect, o micuță fațetă din ceea ce suntem. Așa că voi spune altceva decât se obișnuiește în astfel de prezentari: EU NU SUNT UN TERAPEUT. Dar printre celelalte roluri ale vieții mele se află și acest rol pe care am ales să-l joc în acest plan tridimensional. Am ajuns aici studiind ceea ce părea să aducă răspunsuri la întrebarile mele rămase fără răspuns de-a lungul timpului. În zece ani nu am epuizat întrebările și nu am primit încă toate răspunsurile, dar caut în continuare și mă bucur să împărtășesc cu cei pe care Viața mi-i scoate în Cale. Prima știință ezoterică pe care am ales să o studiez este astrologia, fiind și prima care mi-a dat o parte din răspunsuri la întrebări. Și indiferent ce cale aleg să urmez cu cel cu care lucrez, o scurtă privire în harta astrologică îmi aduce o informație cheie: care este lecția de viață a individului și care sunt provocările pe care le primește în acest sens. Privind din acest punct în viața celuilalt toate problemele capătă alte valențe. Un alt element cheie în procesul terapeutic este harta relațiilor din perspectiva hawaiana. Nu poți să-ți vindeci viața fără să-ți vindeci conexiunile. Chiar și conflictele aflate departe în timp, cu persoane care nu mai sunt în corp fizic, pot să fie abordate cu instrumente specifice, cu blândețe și șanse substanțiale de vindecare. Iar blocajele care ne împiedică să ne atingem scopurile sunt de multe ori sub nasul nostru. Nu trebuie, de cele mai multe ori, decât să alegem conștient să privim acolo, cu alți ochi decât cei fizici. Și dacă totul până acum are o logică și un farmec special, cand ajungi sa te joci cu energia reconectiva intri intr-o zona care nu are nici o legatura cu dimensiunea in care noi traim și cu logică. Ne conectăm la cu totul și cu totul altceva, ceva la care eu asist în continuare plină de uimire. Ceva ce aduce vindecări, salturi în conștiință și accelerarea procesului de evoluție. Se trezesc aspecte nebănuite ale ființei. Dacă vrei să faci un salt în evoluția ta personală nu trece pe lângă această posibilitate de a o face într-un mod extrem de simplu și rapid, prin reconectarea personală. Vindecările care pot să însoțească procesul sunt bonus, oricum. Sau, vorba lui Eric Pearl, vindecările care vin în timpul sau după procesul de reconectare personală nu sunt decât vârful icebergului. Se întamplă mult mai mult, dar multidimensionalitatea acestui proces depășește nivelul nostru de înțelegere.