Corpul nostru este sanatos daca toate celulele care îl compun sunt sanatoase. Zi de zi, fiecare celula a organismului nostru este tinta unor agresori de temut: agenti poluanti, stres, conservanti, dezechilibre alimentare, fum de tutun, pesticide, raze X, radiatii ultraviolete, ultrasunete, microunde. O statistica prezentata recent de Organizatia Mondiala a Sanatatii obliga la o corelatie îngrijoratoare între gradul de dezvoltare industriala a societatii si incidenta maladiilor circulatorii, neuro-degenerative si cancerelor, boli cauzatoare ale mortii, care sunt o consecinta directa a complexului de fenomene reunite sub numele de “stres oxidativ”. Stresul oxidativ este definit ca o productie exagerata, în organism, de radicali liberi oxigenati, însotita de o delocalizare a agentilor antioxidanti.
Oxigenul – prieten sau dusman?
Este bine stiut ca nu putem trai fara oxigen, acest element fiind esential în functionarea celulelor producatoare de energie. Organismul uman transforma si elimina corect oxigenul (ca bioxid de carbon), aproape în întregime (98%). Din pacate, restul se afla la originea unor specii “hiper-reactive”, numite „forme reactive ale oxigenului” (FRO), cum sunt anionii peroxid (O2-) si superoxid (O22-) sau radicalul hidroxil (OH•), mai cunoscute sub numele de radicali liberi.
Radicalii liberi sunt, prin urmare, derivati oxidati ai moleculei de oxigen, cu deficit electronic, deci instabili, care cauzeaza disfunctii ale tuturor celulelor organismului. În diagrama din pagina urmatoare sunt reprezentate, schematic, modul de geneza a formelor reactive ale oxigenului si efectele acestora asupra unor compusi organici.
Efectul distructiv al radicalilor liberi asupra materiei organice a fost evidentiat înca la sfârsitul anilor 1930, când un grup de chimisti britanici a dovedit ca la originea degradarii cauciucului natural se afla fragmente de atomi sau molecule instabile, presupuse a fi sub-produse ale oxigenului din aer.
Mai apoi, în 1955, Denham Harman a avansat ideea potrivit careia moleculele reactive instabile care ataca materia organica inerta provoca „avarii” similare si asupra materiei vii, cauzând îmbatrânirea. În 1956 îsi publica teoria în The Journal of Gerontology.
Alti cercetatori au început sa semnaleze prezenta radicalilor liberi în organismele vii, iar o serie de studii au pus în evidenta legatura dintre o productie exagerata de radicali liberi si diminuarea duratei vietii. Se cunosc astazi aproximativ nouazeci de maladii degenerative cronice cauzate de actiunea radicalilor liberi.
Sa precizam ca volumul de oxigen continut într-o singura inspiratie produce un miliard de radicali liberi. Sa adaugam ca radicalii liberi oxigenati sunt la originea unor reactii în lant: un astfel de radical, instabil ca urmare a deficitului electronic, va capta electronul lipsa de la o molecula «straina», care va deveni astfel ea însasi un radical instabil, procesul proliferându-se din aproape în aproape. Astfel de reactii se produc quasi-instantaneu, cu viteze de ordinul miliardimilor de secunda, pâna ce electronul deficitar va fi format o molecula neutra, stabila, dar a carei functie fiziologica va fi alterata. Se produc astfel leziuni ale acizilor nucleici implicati în diviziunea celulara sau în sinteza proteinelor, care devin astfel inapte de a «circula» oxigenul necesar metabolismului. Iata de ce, daca oxigenul ar fi propus ca un nou medicament, el ar fi respins de organism, urmare a faptului ca doza minima eficace este mult prea apropiata de doza toxica (McCord, 1983).
Stresul oxidativ si câteva dintre maladiile prezentului
Radicalii liberi antreneaza, în ultima instanta, modificari ale permeabilitatii celulare, mutatii genetice, o diminuare a activitatii enzimatice si o pierdere de elasticitate a tesuturilor.
Numeroase stari patologice (ateroscleroza, cancerul, diabetul gras, artroza, îmbatrânirea musculara, micro-angioamele, tulburari oculare cum sunt cataracta, glaucomul, degenerescenta musculara, dar si tulburari ale tesutului cutanat, ca de pilda psoriazisul) sunt tot atâtea consecinte ale dezechilibrelor provocate de radicalii liberi, deci ale stresului oxidativ.
S-a constatat astfel ca la originea unor maladii neurodegenerative se afla o utilizare defectuoasa a metalelor de catre creier, prin interventia unor proteine mutante, formate ca urmare a stresului oxidativ.
Sa precizam ca creierul sanatos acumuleaza metale ca nici un altul dintre organele corpului nostru; la transmiterea influxului nervos la nivelul sinapselor neuronii elibereaza ioni de zinc, fier si cupru; cianura, poate cea mai cunoscuta otrava, ucide eliminând cuprul din sinapse, iar batrânii care prezinta o carenta în zinc sunt mai expusi dementei senile.
În cazul maladiei Alzeimer este implicata o proteina numita Ab, formata din 40 de resturi de aminoacizi, prezenta în toate celulele organismului, în conditii normale inofensiva, ba chiar benefica, fiind un antioxidant natural. S-a constatat ca în formatiunile de proteine modificate numite placi, care se formeaza în cazul maladiei Alzeimer în exteriorul neuronilor afectati, în zone care controleaza functiile cognitive, se fixeaza cantitati de trei, pâna la patru ori mai mari decât cele normale de cupru, zinc si fier. Una dintre explicatii ar fi ca acumularea în creier a unei forme modificate a proteinei Ab (formate din 42 de resturi de aminoacizi), care nu reuseste sa lege convenabil metalele, favorizeaza procesele oxidative; reactionând în auto-aparare, neuronii fabrica antioxidanti în cantitate sporita, inclusiv forma modificata a proteinei Ab, care din antioxidant devine astfel prooxidant, amplificând dezastrele oxidative prin initierea unor reactii în lant.
Mutatii ale proteinei SOD1 au fost puse în legatura cu o maladie genetica a neuronilor care controleaza motricitatea (scleroza laterala amiotrofica laterala familiala). În forma sa nemodificata, SOD1 este un antioxidant natural: legându-se la cupru si zinc, aceasta „blocheaza” electronii, împiedicând formarea anionului peroxid care, sa ne amintim, este o forma reactiva extrem de periculoasa a oxigenului.
Formele mutante ale acestei proteine fixeaza o cantitate de metale de aproximativ 50 de ori mai mica decât forma normala, ceea ce are drept consecinta faptul ca “furtul de electroni” de la alte molecule, cu formare de peroxid, are loc cu o viteza de circa 3.000 de ori mai mare; excesul de peroxid provoaca formarea unui exces de peroxinitriti (ONOO-), o “otrava” folosita în mod normal de neuronii motori în exces sau deteriorati pentru a se autodistruge; un exces de peroxinitriti distruge drastic neuronii motori necesari unei functionari normale, provocând severe tulburari de motricitate.
Maladia Creutzfeldt-Jacob (cunoscuta si ca “Boala vacii nebune”) este asociata cu o forma mutanta insolubila a unei proteine inofensive (PrP), extrem de rezistenta la stresul oxidativ; s-a avansat ideea ca distrugerea neuronilor asociata bolii este o consecinta a pierderii caracterului antioxidant al proteinei mutante, urmare a fixarii de mangan.
Cum ne aparam?
Concluzia care se impune este ca ne putem pastra starea de sanatate cu ajutorul antioxidantilor, care neutralizeaza radicalii liberi si protejeaza celulele. Organismul uman dispune de antioxidanti naturali; acestia sunt un complex de enzime, vitamine, metale si aminoacizi, care functioneaza în asociere pe doua planuri:
a) identifica radicalii liberi si îi canalizeaza catre molecule antioxidante care îi vor neutraliza si
b) refac celulele afectate de stresul oxidativ.
Dintre componentele acestor sisteme antioxidante naturale foarte cunoscute sunt celuloplasmina, peroxidaza, superoxid-dismutaza, vitaminele E si C si b-carotenul.
În circumstante speciale (stres, oboseala, surmenaj fizic, tabagism, alcoolism, insolatie) echilibrul între cantitatile de radicali liberi si antioxidanti din organism este distrus; în atari circumstante, un aport suplimentar de antioxidanti este de asteptat sa contribuie la refacerea acestui echilibru. Iata, în acest sens, concluziile câtorva cercetari semnificative. În 1993 se faceau publice rezultatele unui studiu efectuat în Elvetia, timp de doisprezece ani, asupra a 3.000 de barbati: subiectii a caror concentratie sangvina prezenta carente în b-caroten si vitamina C s-au dovedit a fi supusi unui risc cardio-vascular dublu. Tot în 1993, rezultatul unui studiu întreprins pe durata a doi ani la Universitatea Harvard, având drept subiecti 87.245 femei si 39.910 barbati a evidentiat ca utilizarea unui supliment de vitamina E reduce riscul coronarian cu 41% în cazul femeilor si cu 37% în cazul barbatilor.
Fara îndoiala, solutia cea mai comoda pentru o buna functionare a echilibrului antioxidanti – radicali liberi pare sa fie administrarea, sub forma medicamentoasa, a unor antioxidanti de sinteza. Problema este însa delicata, rezultatele putând fi chiar opuse celor dorite. Astfel, administrarea de b-caroten într-un studiu întreprins în Suedia si Finlanda pentru prevenirea maladiilor cardiace a fost stopata, întrucât subiectii au devenit victime ale unor accidente cardio-vasculare dramatice. Un studiu ale caror rezultate au fost facute publice în 1994 a implicat 30.000 de fumatori, cu vârste cuprinse între 50 si 68 de ani, divizati în doua grupuri, unul care a beneficiat de un supliment în b-caroten si un grup martor; rezultatul a fost deconcertant: procentul de subiecti care s-au îmbolnavit de cancer pulmonar a fost cu 28% mai mare în grupul de fumatori cu supliment de b-caroten!
Iata de ce o solutie pare mai degraba utilizarea unor combinatii de compusi de sinteza si produse naturale, cât mai apropiate posibil de antioxidantii proveniti prin aportul alimentar, în concentratii care sa corijeze eventualele carente din alimentatia obisnuita; se impune astfel termenul de nutrimedicamente. În consecinta, sinteza unor compusi cu masa moleculara mica, solubili, care mimeaza functia antioxidantilor naturali, reprezinta un domeniu de imens interes în marile laboratoare ale lumii. În administrarea acestora este necesar sa se aiba în vedere faptul ca antioxidantii nu actioneaza identic: astfel, oligo-elemente cum sunt cuprul, zincul, manganul si seleniul se combina cu unele proteine, formând astfel antioxidanti eficienti în neutralizarea radicalilor liberi. Vitaminele A, C si E pot actiona independent, dar cel mai adesea functioneaza sinergic, vitamina E cu seleniul, vitamina E cu vitamina C.
Solutia terapeutica optima pentru combaterea stresului oxidativ pare deci sa fie administrarea unui complex antioxidant, continând oligo-elemente asociate unor enzime, vitamine naturale, fenoli, flavonide etc. Nu se poate, de asemenea, ignora faptul ca administrarea unui anumit antioxidant nu exclude efectul carentei altuia. Trebuie sa ne amintim, mai cu seama, faptul ca organismul nostru nu este expus doar actiunii radicalilor liberi provocati de agresiunea factorilor exteriori; însusi metabolismul nostru produce în mod natural radicali liberi, si aceasta cu atât mai mult cu cât suntem mai mari consumatori de oxigen; acesta este, bunaoara, cazul sportivilor de performanta: cu cât consuma mai mult oxigen, cu atât produc o cantitate mai mare de radicali, superioara celei careia antioxidantii le pot face fata.
Putem însa preveni efectele devastatoare ale stresului oxidativ prin formarea unor obisnuinte alimentare corecte, consumând constant alimente bogate în antioxidanti naturali. Acestia se gasesc mai cu seama în legumele si fructele proaspete, colorate, cu frunze de un verde intens, recoltate la maturitate (usturoi, ceapa, arpagic, patrunjel, asmatui, rozmarin, morcovi, tomate, spanac, varza, struguri, zmeura, coacaze negre, mure, afine, caise, pepene galben si rosu, piersici, citrice, nuci, ginseng, ceai verde si negru, fructe de soc, unele ciuperci, sofran, soia etc.).
Astfel, faimosul regim cretan, compus din fructe si legume, cereale si peste, putina carne rosie si alba, produse lactate, ulei de masline si vin rosu (acesta în cantitate moderata), furnizeaza o cantitate suficienta din toti antioxidantii necesari, si, în plus, de fibre, care joaca un rol important în prevenirea cancerului si absorbtiei de colesterol.
Regimul mai contine de asemenea produse lactate, bogate în acid a-linolenic, un acid gras esential, cu puternic efect anti-canceros.
O adevarata “vedeta” a antioxidantilor furnizati prin alimentatie pare sa fie, în zilele noastre, licopenul, care se afla în numeroase legume (tomate, ardei iute rosu, brocoli, spanac) si fructe (pepene verde, caise, grepfrut rosu).
Este un antioxidant de doua ori mai activ decât carotenul si, ceea ce este înca si mai important, lipopenul nu este distrus prin fierbere si transformari culinare; îl regasim deci atât în sucurile proaspete de tomate sau grepfruit, cât si în sosurile si concentratele de tomate.
Licopenul pare sa joace un rol foarte important în prevenirea cancerului de prostata. Astfel, un studiu condus de profesorul Anderson, care s-a extins pe durata a patru ani, implicând 47.894 de subiecti, a demonstrat ca barbatii care consumau cantitati mari de suc de tomate sau tomate gatite cu ulei de masline prezentau o incidenta cu 34% mai mica a cancerului de prostata. Aceeasi constatare reiese si dintr-un studiu aparut în martie 2002 în prestigioasa publicatie Journal of National Cancer Institute.
Alte studii au evidentiat faptul ca exista o relatie de proportionalitate inversa între consumul de legume cu continut bogat de licopen si incidenta altor forme de cancer (de sân, pancreas, colon si rect). În fine, un studiu întreprins asupra unor persoane vârstnice a demonstrat ca acelea care aveau o alimentatie bogata în tomate prezentau o incidenta a bolilor canceroase redusa cu 50%; aceeasi constatare se refera si la incidenta bolilor cardio-vasculare.
Prin urmare, cu mijloace simple, la îndemâna, putem, în buna masura, sa îndepartam spectrul unor maladii ucigatoare. Sau, putem fireste sa ne amagim ca “Nu ni se va întâmpla tocmai noua!”…
Conf. dr. Veronica Pop